Policarp al Smirnei

   Sfântul, slăvitul şi sfinţitul mucenic Policarp a fost episcop de Smirna şi mucenic al Bisericii vechi şi unul din Părinţii Apostolici. S-a născut între anii 69 şi 81 d. Hr., şi a mucenicit între anii 155 şi 167. L-a cunoscut pe sfântul apostol şi evanghelist Ioan Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, s-a născut în secolul I şi a trăit în Smirna - Asia Mică (astăzi oraşul modern Izmir, în Turcia).
   Inainte de a fi martirizati, sfintii sai parinti l-au incredintat unei femei nobile si evlavioase, pe nume Calista, care l-a crescut in frica lui Dumnezeu invatandu-l sa iubeasca sfintele virtuti. Miscat de mila, copilul punea in fapta atat de bine virtutea milosteniei ca a golit rezervele mamei sale adoptive pentru a le imparti saracilor. Si pentru ca acestea se umplura la loc in chip minunat, Calista ii schimba copilului numele din Pangratie in Policarp (adica "cel cu multe roade")
   El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei , care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.
   Sf. Apostol Ioan mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.
Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei.
   Devenit, prin vointa lui Dumnezeu si a parintelui sau duhovnicesc, pastor al Bisericii Smirnei, Policarp isi indeplini chiar din clipa aceea toate sarcinile, urmand intru totul parintilor sai duhovnicesti, repetand cu credinciosie cuvintele lor si pe acelea pe care ei le culesesera chiar de pe buzele Domnului Hristos. Din Patmos, unde se afla in exil, Sfantul Ioan ii transmitea Ingerului Bisericii din Smirna laudele sale, incurajandu-l sa ramana credincios pana la moarte pentru a primi cununa vietii vesnice (Apocalipsa 2, 10). Imbracat cu putere de sus, el savarsea numeroase minuni cum ar fi: stingerea prin rugaciunile sale, a unui incendiu care ameninta regiunea de sapte zile.; totodata, el facu sa cada o ploaie binefacatoare dupa o lunga seceta si vindeca pe bolnavi, asa incat, vazand toate acestea si paganii se converteau in numar mare si se faceau crestini. La inceputul episcopatului lui Policarp ( in jurul anului 101), Sfantul Ignatie a fost condamnat la moarte si trimis inlantuit la Roma pentru a fi aruncat la fiare; in drumul sau, el trecu si prin Smirna unde fu bucuros sa il imbratiseze pentru ultima oara pe acest sfant episcop (pe Policarp).
   Odata sosit la Troada, Ignatie ii trimise Sfantului Policarp o scrisoare pentru a-i multumi de ospitalitate incredintandu-i carma Bisericii din Antiohia si dandu-i in acelasi timp sfaturi inspirate de Dumnezeu, despre datoriile unui pastor al Bisericii: "...Te rog in numele harului cu care esti investit, sa-ti urmezi calea si sa indemni pe toti sa se mantuiasca. Apara-ti locul pe care il ocupi, cu toata grija trupeasca si duhovniceasca. Poarta grija de unire, decat care nimic nu-i mai bun. Poarta-i pe toti, precum si Domnul te poarta pe tine. Rabda-i pe toti in dragoste, precum si faci. Indeletniceste-te cu rugaciuni neincetate. Cere pricepere mai multa decat ai. Privegheaza, avand duh neadormit. Vorbeste cu fiecare dupa asemanarea lui Dumnezeu. Poarta bolile tuturora ca un atlet desavarsit. Unde-i mai mare osteneala, acolo-i mult castig. Timpul iti cere sa dobandesti pe Dumnezeu dupa cum capitanii corabiilor cer vanturi bune, iar naufragiatii cer porturi" (Sfantul Ignatie catre Sfantul Policarp).

   Ca urmare, Sfantul Policarp scrise crestinilor din Filipi pentru a-i felicita de primirea Sfantului Ignatie si a martirilor.El ii incurajeaza sa staruie in a dobandi rabdarea pe care au vazut-o la martiri, expunandu-le in acelasi timp principiile vietuirii unei comunitati crestine, prietena a iubirii: "Credinta este mama noastra a tuturora, cand ii urmeaza nadejdea si-i premerge dragostea de Dumnezeu si de Hristos si dragostea de aproapele. Daca este cineva inlauntrul acestor virtuti, a implinit porunca dreptatii. Ca acela care are dragoste este departe de orice pacat."

   Astfel, Sfantul Policarp a carmuit Biserica sa in duhul apostolilor mai mult de cincizeci de ani. Catre anul 155, cand era un batran incarcat de zile, el facu o calatorie la Roma pentru a discuta cu Papa Anicet (154-166) despre neintelegerea care despartea Roma de Bisericile Asiei, in ceea ce priveste data Pastilor si pentru a apara credinta cea adevarata de erezii.

   Stralucirea sfinteniei sale si invatatura lui facura aici pe multe suflete ratacite de ereziile lui Valentin si Marcion, sa se converteasca la credinta cea adevarata. In Roma, istoriseste Sfantul Irineu, Sfantul Policarp s-a intalnit cu ereticul Marcion ; acesta l-a intrebat daca il cunoaste; Policarp i-a raspuns: "Negresit cunosc pe primul nascut al Satanei."
   Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, "tatăl tuturor creştinilor" şi "ademenitorul întregii Asii". În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.
   Proconsulul il imboldea pe sfant sa se lepede de Hristos zicandu-i: "Fie-ti mila de batranetile tale!" spunandu-i si pe celelalte pe care persecutorii obisnuiesc sa le rosteasca in astfel de imprejurari: "Jura pe norocul lui Cezar si spune: Fa sa dispara ateii!" ii striga el.

   Plimbandu-si privirea peste multimea din amfiteatru, alcatuita din paganii si iudeii stabiliti in Smirna, Policarp raspunse suspinand: "Desigur, ridica pe atei!"; si pentru ca il sileau sa-L blesteme pe Hristos, el le raspunse: "De optzeci si sase de ani Ii slujesc si nu mi-a facut nici un rau, cum as putea huli pe Imparatul meu care m-a mantuit!"
   Deoarece crainicul anunta de trei ori ca Policarp s-a declarat crestin, multimea turbata ceru sa se elibereze un leu ca sa-l sfasie pe sfant. Dar cum luptele cu fiare se terminasera, strigara: "Policarp sa fie ars de viu!" Intr-o clipita paganii si iudeii se ingramadira sa adune, de prin atelierele si baile din imprejurimi, lemn si legaturi de vreascuri. Cand rugul fu gata in mijlocul stadionului, Policarp isi depuse el insusi toate vesmintele ca si cand el insusi ar fi savarsit sfanta jertfa si vru sa se descalte dar nu putu caci credinciosii se zoreau mereu sa-i sarute picioarele. Si cum paganii voiau sa-l lege pe rug, Policarp spuse: "Lasati-ma asa!, Cel care imi da taria sa indur focul, ma va intari si pentru a ramane nemiscat pe rug." Asezat pe rug ca o jertfa gata de sacrificat, el ridica ochii la cer si dadu slava lui Dumnezeu, intr-o ultima rugaciune. Cand rosti "Amin", calaii aprinsera focul. O flacara mare se ridica, dar, o minune! focul lua pe neasteptate infatisarea unei bolti, ca o panza de corabie umflata de vant, care inconjura ca un zid de aparare corpul martirului. Acesta statea in mijloc nu ca un trup arzand ci precum o paine ce se coace sau ca aurul ori argintul ars in cuptor, raspandind un miros de tamaie sau de alte miresme pretioase.

   Daca necredinciosii vazura ca sfantul nu putu fi nimicit prin foc, poruncira calaului sa-l strapunga cu sabia. Sangele tasni asa de mult ca stinse valvataia lasand multimea muta de uimire.

   Corpul martirului Policarp a fost incinerat,pana la urma.Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său la 23 februarie.

   În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie care erau în posesia Sf. Policarp.

Bibliografie:www.crestinortodox.ro
ro.orthodoxwiki.org